Etichete

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

În data de 1 august 2006, aflându-ne într-un sejur în peninsula Kassandra din Halkidiki (în săptămâna de miere de după nuntă, mai exact) am fost într-o excursie cu autocarul la mănăstirile Sfântul Ștefan și Varlaam de la Meteora, precum și la izvorul Sfintei Paraschiva din valea Tembi.

Excursia am achiziționat-o la preț de 36 de euro / persoană de la agenția Meli Tours care își trimisese un reprezentant la Hotelul Possidi Paradise din stațiunea Possidi unde eram cazați.

Drumul până la Meteora a durat aproximativ 6 ore, plecând din Possidi la ora 06:00 și ajungând la poalele stâncilor de la Meteora în jur de 12:00, pe la 07:45 trecând pe lângă Salonic și pe la 09:45 pe lângă castelul de la Platamonas.

Meteora reprezintă o formațiune de stânci din regiunea Trikala din Thessalia, Grecia, pe care a fost construit unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos.

Cuvântul “Meteora” provine de la „meteorit” și s-ar traduce ad literam ca „mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus, în ceruri”.

Prima oprire a fost la magazinul de icoane bizantine Zindros unde am zăbovit aproximativ 50 de minute și am cumpărat diverse suveniruri.

Plecând de la magazinul Zindros, în doar 5 minute am ajuns la mănăstirea Sfântul Ștefan pe care am vizitat-o în aproximativ o oră.

Mănăstirea Sfântul Ștefan (Agios Stefanos)

Mănăstirea Sfântul Ștefan este construită în vârful unei stânci gigantice a cărei suprafață este de 7.500 de metri pătrați. Este cea mai bogată mănăstire de la Meteora, cea mai sudică și la care se ajunge cel mai ușor, drumul asfaltat ajungând din două direcții: din satul Kastraki sau din orașul Kalambaka.

Mănăstirea Sfântul Ștefan se putea vizita zilnic, cu excepția zilei de luni, între orele 09:00 – 13:30 și 15:30 – 17:30, iar taxa de intrare era de 3 euro.

La mănăstire se ajunge plecând din parcarea de la șoseaua principală, apoi mergând câțiva zeci de metri prin curtea aflată pe același versant cu șoseaua, iar în final străbătând un pod din piatră în lungime de 8 metri. În trecut, legătura dintre stânca pe care este construită mănăstirea și versantul Koukoula, diametral opus, se făcea printr-un pod mobil din lemn.

Pe versantul Koukoula se aflau amenajate pe terase, în trepte, două mici grădini, una cu flori și alta cu viță de vie.

Istoric

Mănăstirea Sfântul Ștefan este cea mai veche așezare monahală de la Meteora, fiind fondată ca schit în anul 1192 de către sihastrul Ieremia, după cum arată o inscripție de la intrarea în mănăstire.

Înălțarea mânăstirii propriu-zise datează din secolul al XIV-lea (1350), având drept ctitori doi sihaștri Antonie (Antonios Cantacuzino, fiu de domn sârb) și Filotei (Filotheu de la Siatena) ale căror chipuri sunt zugrăvite în bisericuța Sfântul Ștefan.

În decursul existenței sale istorice de multe veacuri, mănăstirea s-a bucurat de sprijinul și protecția conducătorilor Imperiului Bizantin și a voievozilor Țărilor Dunărene.

Astfel, în anul 1333, împăratul bizantin Andronic III Paleologul (1328-1341) a ajuns în Tessalia și a fost călduros primit la mănăstire, în schimb acesta oferind daruri bogate starețului și călugărilor de aici. De atunci mănăstirea a început să fie numită bazilică, dar și regală și patriarhală și s-a bucurat de anumite privilegii, împăratul făcând importante donații în bani și proprietăți.

În anul 1398, domnul ungro-vlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment de lemn din Sfânta Cruce, părticele din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul și moșii din România, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a donat capul Sfântului Mucenic Haralambie.

În anul 1545, micul naos s-a mărit, iar preotul Nicolae a restaurant, parțial, pictura.

În anul 1798 s-a construit biserica centrală măreață a Sfântului Haralambie.

Mănăstirea Sfântul Ștefan a avut o importantă contribuție în învățământ, la formarea tinerei generații, înființând pe cheltuiala sa „Școala Konstandio” din Kalambaka și participând cu o importantă donație de 80.000 drahme de aur la construirea gimnaziului din Trikala.

Dacă în anul 1888 Mănăstirea Sfântul Ștefan avea 31 de monahi, în 1960 era aproape pustie.

Mănăstirea Sfântul Ștefan s-a evidențiat și prin importanta contribuție la luptele grecilor pentru patrie, îndeosebi în perioada luptelor pentru eliberarea Macedoniei, când a servit drept comandament și ascunziș al luptătorilor macedoneni.

În perioada ocupației germane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mănăstirea a fost bombardată (1943), biserica Sfântul Haralambie a fost distrusă, iar egumenul mănăstirii a fost arestat și întemnițat.

Din 1961 mănăstirea Sfântul Ștefan a fost transformată în mănăstire de călugărițe, căpătând o nouă dezvoltare.

Biserica Sfântul Haralambie (Agios Charalambos), biserica centrală a mănăstirii (katholiconul) a fost construită în anul 1789 pentru cinstirea Sfântului Haralambie sub egumenatul starețului Ambrozie și împodobită cu minunate sculpturi în lemn. Ea fost distrusă de bombardamente în 1943, iar ulterior reparată și pictată de celebrul artist contemporan Vlasis Titomis.

Din punct de vedere arhitectonic, biserica este cruciformă cu turle, trei cavități și patru rânduri de coloane, cu pronaos, diaconicon și proscomidie precum sunt bisericile de la muntele Athos.

La intrarea in pronaos la exterior există reprezentări simbolice deosebite sculptate în piatră care înfățișează viță de vie, cruci cu brațe egale, vulturi cu două capete, chiparoși și altele.

Pronaosul este simplu, sprijinit pe patru coloane, iar la exterior există o inscripție care se referă la donatorii întemeietori.

Cupola bisericii este zugrăvită cu figura Atotputernicului și a celor patru evangheliști.

Iconostasul bisericii este sculptat în lemn cu deosebită măiestrie. Cuprinde teme simbolice din regnul vegetal și animal precum și minunate sinteze xilografice care se referă la Cina cea de Taină, la Sfântul Dumitru, la Primul Martir Ștefan, la Sfântul Gheorghe și altele.

Tronul episcopal și pupitrele de închinăciune au fost sculptate în 1836, iar icoanele iconostasului și pupitrelor au fost realizate în 1846.

În centrul pardoselii bisericii propriu-zise este scris într-un cerc numele sfântului Haralambie.

În afară de biserica centrală a mănăstirii, mai există și una mai veche, respectiv Biserica Sfântului Ștefan, care se găsește în partea de sud-est a stâncii. Ea a fost construită în anul 1350, dar ulterior devenind neîncăpătoare, s-a construit biserica mare (1798) cu hramul Sfântului Haralambie.

Structural, aceasta este o construcție cu o singură navă, sculptată în lemn, cu pronaos și cu suprafață de 12 metri x 5 metri.

Biserica Sfântului Ștefan (sau biserica Primului Martir) este pictată cu fresce care datează de la 1501. Acestea sunt bine păstrate, cu icoanele sfinților și Maica Domnului, iar de o parte și de alta a ușii de la intrare sunt zugrăviți Arhanghelul Mihail și Gavril împreună cu ctitorii mănăstirii.

Peretele altarului este din lemn sculptat cu animale și plante și este ornat cu icoane mici ale profeților și apostolilor.

În afară de bisericile menționate mai sus în mănăstire mai există trapeza (sala de mese), casa de oaspeți (arhontariki), chiliile călugărițelor și o curte foarte frumos amenajată.

În prezent trapeza a fost transformată în muzeu unde pot fi admirate cruci minunate sculptate în lemn, evanghelii lucrate cu aur, potire sfinte, cădelnițe, icoane de o deosebită măiestrie, odăjdii brodate în aur, epitafuri, coduri manuscrise cu minaturi precum și alte obiecte de cult. Spre exemplu, aici se găsește un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei și Antonie Cantacuzino, dar și un brâu lucrat cu fir de aur datând din anul 1778 și manșetele brodate cu aur care au aparținut episcopului Gavriil de Dimitriada.

Se pare că mănăstirea are în zilele noastre un important rol social și educativ, pentru că aici se află o școală de muzică bizantină și o caligrafie de manuscrise religioase, iar multe din călugărițe sunt profesoare sau doctorițe la școlile și spitalul din Kalambaka.

Curtea mănăstirii superb amenajată cu plante verzi și flori viu colorate oferea un loc perfect pentru odihnă și reculegere.

Aici câteva pisicuțe leneveau pe o bancă la umbra copacilor.

Tot aici puteai admira o extraordinară priveliște panoramică cu orașul Kalambaka văzut de sus.

După aproape o oră petrecută la Mănăstirea Sfântul Ștefan am pornit către următorul obiectiv, mănăstirea Varlaam, unde am ajuns la ora 14:00.

Mănăstirea Varlaam

Impozantă, dar modestă ca suprafață, Mănăstirea Varlaam se află în apropiere de Marea Meteoră, pe o stâncă solidă, înaltă de 373 de metri. Este destul de accesibilă, drumul asfaltat ajungând din două direcții: din satul Kastraki, după ce trece pe lângă mănăstirile Sfântul Nicolae Anapavsa și Roussanou sau din orașul Kalambaka, după ce lasă în urmă mănăstirile Sfântul Ștefan și Sfânta Treime.

Denumirea mănăstirii provine de la numele primei persoane care a locuit aici, în jurul anului 1350, pustnicul Varlaam.

Programul de vizitare al mănăstirii era zilnic între orele 09:00 – 16:00, cu excepția zilei de vineri, când mănăstirea era închisă.

Accesul către mănăstire se face plecând din parcarea de la șoseaua principală unde se găsesc și câteva tarabe cu suveniruri, trecând printr-o poartă din lemn masiv, cu dublă deschidere, situată lângă o stâncă circulară, pe care se află doi vulturi bicefali (simboluri ale Imperiului Bizantin), apoi mergând pe o alee pietruită care ocolește respectiva stâncă și traversând un pod din structură metalică cu traverse din lemn și în final urcând 195 de trepte săpate în piatră destul de abrupte.

Istoric

Conform tradiției, Mănăstirea Varlaam a fost locuită pentru prima oară de pustnicul Varlaam care a construit aici în jurul anului 1350 o bisericuță cu hramul Sfinților Trei Ierarhi și câteva chilii. Acesta a trăit aici în sihăstrie, singur, în lipsuri crunte, rugându-se la Dumnezeu, pentru tot restul vieții.

După ce sihastrul a murit, locul a rămas pentru mulți ani pustiu.

În 1518, doi călugări frați, de viță nobilă, din familia boierilor Apsarazi de la Ioannina, Nectarie și Teofan, au urcat și ei pe stâncă, și au construit deasupra ruinelor fostelor clădiri inițial Biserica Sfinților Trei Ierarhi și mai târziu Biserica Tuturor Sfinților și Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul (Deschizătorul de drumuri).

Varlaam a urcat pe stâncă cu schele succesive, sprijinite pe grinzi înfipte în găurile dintre stânci. Mai târziu schelele au fost înlocuite cu scări mari din sfoară și plasă.

În 1923 s-au cioplit în aceeași stâncă 195 de trepte care conduc lejer și cu siguranță pe fiecare vizitator până în vârf. Plasa se folosește și astăzi încă pentru transportul alimentelor și altor lucruri necesare pentru întreținerea mănăstirii.

În 1535-1536 a fost construit turnul al mânăstirii cu așa numitul “vrizoni”, sistem de ridicare cu scripete.

Biserica Tuturor Sfinților, biserica centrală (katholiconul), a fost ridicată în 1542, construcția durând douăzeci de zile cu materiale de construcție ridicate pe stâncă într-o perioadă de 22 de ani.

Biserica Tuturor Sfinților este o construcție impunătoare care se aseamănă din punct de vedere arhitectural cu mănăstirile de pe Muntele Athos, având formă de cruce cu turlă complexă, cu patru coloane. Ea se compune din pronaos, naos și altar.

Tradiția consemnează faptul că părintele Teofan, ctitorul, fiind de zece luni bolnav, când a fost înștiințat că s-au terminat lucrările, s-a ridicat din patul de suferință ajutat de un toiag și, când a văzut biserica terminată, și-a ridicat mâinile în aer slăvindu-l pe Dumnezeu și mulțumind, în același timp, Tuturor Sfinților. Apoi, i-a binecuvântat pe frații călugări, pe constructori, pietrari și tâmplari, după care s-a întors cu bucurie în chilia lui și a trecut la viața veșnică.

Pronaosul este larg și în afară de picturile murale deosebite cuprinde și mormintele ctitorilor Nectarie și Teofan.

Iconostasul naosului central este sculptat în lemn cu imagini din lumea vegetală și animală.

Dovada că biserica este construcția fraților Nectarie și Teofan se poate citi pe două inscripții aflate pe altar, una aflată în partea externă a altarului și cealaltă la fereastra cavității lui.

Tronul despotic și de egumenie, pupitrele sunt decorate cu mozaicuri diferite din marmură și fildeș și dau o strălucire deosebită bisericii.

Naosul bisericii a fost pictat în anul 1548 de marele artist cretan Franco Katelano originar din Teba, iar pronaosul a fost pictat in anul 1566 de doi frați, Gheorghe și Franco Kondaris, de asemenea, din Teba.

În afară de Biserica Tuturor Sfinților, mai există și Paraclisul Sfinților Trei Ierarhi, o bisericuță cu o singură încăpere, care a fost construită în 1627 și apoi pictată în 1637, în timpul stareților Kyril și Sergiu, cu fresce în stil post-bizantin, caracteristic primei jumătăți a secolului al XVI-lea.

Aproape de cele două lăcașuri de cult menționate mai sus se află Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul (Agios Ioannis Podromos), cu fresce deosebit de frumoase.

Alte construcții ce pot fi vizitate sunt: Paraclisul Sfinților fără de Arginți, bolnița (spitalul-azil de bătrâni), pivnița, vatra sau bucătăria, trapeza, precum și vechiul turn.

Paraclisul Sfinților fără de Arginți este o bisericuță situată în partea de sud-est a stâncii care a fost ridicată la sfârșitul veacului al XVI-lea în folosul duhovnicesc ai monahilor bolnavi. Alături se găsește și clădirea spitalului-azil pentru monahii în vârstă, cu o arhitectură deosebită.

Tot în partea de sud-est se află și Muzeul de piatră, în care sunt expuse obiectele de valoare din epoca bizantină și postbizantină.

Vechea pivniță de vin este situată în partea de nord al așezământului. Aici s-a conservat foarte bine în timp uriașul butoi din lemn de stejar cu capacitatea de 13 mii de litri. În ultima vreme acesta a devenit o pușculiță unde turiștii donează câțiva bănuți.

În bucătărie au fost păstrate articole pentru gătit din cele mai vechi timpuri, de la înființarea mănăstirii.

Vechiul turn al mânăstirii cu sistemul de ridicare cu scripete, construit în 1535-1536 și restaurat de curând, se află în partea de nord-est a stâncii.

Aici am pus-o pe nevastă-mea la muncă…:)

Trapeza a fost transformată în muzeu care adăpostește numeroase manuscrise, epitafuri, odăjdii de arhierei, cruci sculptate în lemn, icoane portabile, obiecte de cult și multe altele. O importanță deosebită o are evanghelia scrisă de mână a împăratului Bizanțului Constantin Porfirogenetul în care este și semnătura acestuia.

Toate acestea au fost posibile pentru că în incita Mânăstirii Varlaam a funcționat atelierul de carte, în care se copiau cu îngrijire cărțile liturgice bisericești, dar și scrierile Sfinților Părinți, necesare pentru cultivarea duhovnicească a monahilor. Manuscrisele așezământului se ridică la 298 de exemplare. Majoritatea din ele sunt împodobite cu extraordinare ornamente colorate, impresionante majuscule, cât și titluri picturale.

Tot în Mănăstirea Valaam a funcționat, timp de jumătate de secol, importantul atelier de brodat cu fir de aur (sfârșitul secolului al XVI-lea – începutul secolului al XVII-lea), având drept dascăl întâistătător pe monahul Arsenie (1583-1620). Un renumitul și superb epitaf, ce este expus în muzeul mănăstirii, este lucrarea monahului varlaamit Roman (1609).

Mănăstirea Valaam avea o curte foarte frumos amenajată plină de verdeață și flori viu colorate, precum și o terasă spațioasă pe care se află o clopotniță în formă de foișor și o sursă de apă.

De pe această terasă puteau fi admirate priveliști superbe cu stâncile de la Meteora, dar și cu mănăstirile Roussanou sau Marele Meteor.

După aproximativ 45 de minute petrecute la Mănăstirea Valaam, apoi servit masa de prânz în Kalambaka, am plecat către ultimul obiectiv al excursiei, respectiv izvorul Sfintei Paraschiva din valea Tembi.

Izvorul Sfintei Paraschiva

După ce am străbătut o mare parte din valea Tembi, ce reprezintă granița dintre regiunile Macedonia și Thessalia, am ajuns în jurul orei 18:00 la parcarea de la șoseaua principală, unde era plin de tarabe cu tot felul de produse.

După ce am coborât din autocar, am traversat șoseaua printr-un pasaj subteran, care ne-a scos într-o altă zonă plină de alte tarabe de pe sensul opus.

Mergând în continuare pe jos am traversat râul Pinios (Pineios) pe un podeț din metal care fusese construit în 1960, anterior acestui an trecerea peste râul Pinios făcându-se pe o podișcă din lemn sau cu barca. De pe acest pod am admirat peisaje superbe cu defileul, deși acesta se cam balansa. Se spune că podul respectiv are și o legendă și anume că tremură sub pașii femeilor care au păcătuit față de bărbații lor.

După traversarea podului peste râul Pinios, pe malul opus am ajuns la două izvoare cu apă potabilă, Dafne și Afrodita de unde pelerinii își umpleau sticle cu apă și beau pentru că se spunea că apa e curată și tămăduitoare. La fel am procedat și noi.

Imediat după aceste izvoare am găsit Biserica Sfintei Paraschiva construită în 1910 cu finanțare din partea Companiei Naționale de Cale Ferată. În icoane Sfânta Paraschiva apare pictată având în mâini un vas în care sunt puși doi ochi.

Sfânta Paraschiva este sărbătorită în Grecia pe 26 iulie și este considerată ocrotitoarea nevăzătorilor.

Legenda spune că Paraschiva a fost o tânără care a trăit în perioada împăratului roman Antonin, în secolul al II-lea î.Hr.. Ea s-a născut la Roma, din părinți creștini, într-o zi de vineri, de unde și numele de Paraskevi care în limba greacă înseamnă ”vineri”. A manifestat interes pentru tainele credinței creștine, citind cărți și participând la rugăciuni, în biserică. După moartea părinților și-a împărțit averea săracilor, s-a călugărit și a început să predice, reușind să întoarcă mulți eleni la credința în Dumnezeu.

Minunându-se de frumusețea și priceperea ei, împăratul a încercat s-o determine să se lepede de credința creștină. Paraschiva a refuzat și de aici au început chinurile și suferințele ulterioare, ce aveau s-o transforme în muceniță. Astfel, se spune că i s-a pus un coif de fier ars pe cap, dar nu a suferit; că a fost aruncată într-o căldare cu untdelemn fierbinte, dar ea se răcorea; mai mult, că l-a stropit pe împărat cu ulei încins, din care cauză acesta a și orbit.

Rămânând fără vedere împăratul a implorat-o să îl ierte și dacă face o minune să îi redea vederea, el va crede de atunci numai în Dumnezeul ei. Sfânta a spus o rugăciune și imediat împăratul Antonin și-a recăpătat vederea, iar acesta și-a respectat apoi promisiunea.

Ulterior sfânta s-a dus prin cetății și sate, a propovăduit numele Domnului, i-a însemnat pe oameni cu semnul Sfintei Cruci și a mărturisit că este creștină. Pentru credința ei nestrămutată, s-au mai încercat și alte căi de a o ucide, precum aruncarea ei la un balaur, vătămarea cu foc încins etc. Nu a putut fi clintită în nici un fel de la dreapta credință. Într-un final, într-o zi de 26 iulie, i s-a tăiat capul cu sabia.

După ce am admirat biserica atât la interior, cât și la exterior, am intrat într-un mic tunel, apoi într-o grotă îngustă, unde încăpea doar o persoană, în capătul căreia se afla Izvorul Sfintei Paraschiva cu proprietăți tămăduitoare pentru bolile de ochi. Preotul de la biserică ne-a spus că apa nu este potabilă, că doar se dă cu ea la ochi, precizând că ajută și ochilor trupești, dar mai ales vindecă ochii sufletești.

În partea dreaptă a intrării către biserica și grota cu izvorul Sfintei Paraschiva se afla o troiță frumoasă (kandylakia).

Vizita la izvorul Sfintei Paraschiva a durat cam 30 de minute, apoi ne-am urcat în autocar cu direcția Possidi, unde am ajuns rupți de oboseală în jurul orei 22:00, pe drum nemaifăcând nici o oprire.

Chiar dacă a fost destul de obositoare, fost o excursia a meritat tot efortul și nu o vom uita niciodată.